1.7 C
Targoviste
duminică, ianuarie 29, 2023

ALERTĂ! Specialiștii anunță că pesta porcină a ajuns și în județul Dâmbovița

30 de județe din România sunt afectate în acest moment de pesta porcină, dintre care în 18 este focar de infecție.  Printre cele 30 de județe afectate s-a adăugat și Teleorman, cu restricții la comercializarea cărnii de porc. În urmă cu două săptămâni erau 13 județe cu focare și 14 în care s-au impus restricții. Județele noi cu focare...

ECLIPSĂ TOTALĂ DE LUNĂ: La ce oră va fi cel mai important moment al acesteia

Vineri, 27 iulie 2018, vom avea parte de cea mai lungă eclipsă de Lună din acest secol. Aceasta va fi vizibilă și din România! Maximul eclipsei, când Luna se află cel mai aproape de centrul umbrei, se produce la ora 23.22.  "Câteva ore au rămas până la totalitatea eclipsei de Lună din această seară, cea mai lungă din secolul 21. Bonus:...

INCREDIBIL: Un bărbat de 64 de ani a plantat sute de plante de cannabis în jurul casei

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Covasna, cu sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au ridicat aproape sute de plante de cannabis, descoperite la locuințele unor bărbați  din județul Covasna. Din investigații a reieșit că un bărbat de 64 de ani ar fi cultivat, începând cu luna martie a acestui an,...

LIVE PE FACEBOOK MORTAL: O dâmbovițeancă, ucisă în accidentul din Olt

video
Două persoane au murit în judeţul Olt, după ce şoferul unui autoturism se concentra mai mult la telefonul mobil al pasagerului său, care transmitea în direct pe Facebook, și mai puțin la drum. El a intrat pe contrasens, izbind frontal o altă maşină ce venea din sens opus. Poliţiştii au stabilit că şoferul care a provocat accidentul consumase băuturi...

INCREDIBIL! “Pune-l bă în genunchi și rupe-i gâtul!” Prin ce a trecut un dâmbovițean la protestele din Capitală

Zeci de mii de oameni s-au strâns în ultimele zile în Piața Victoriei pentru a-și striga nemulțumirea față de modificarea codurilor penale, pe care guvernanții vor să le aplice. Unii oameni au trecut prin episoade de îmbrânceli cu jandarmii, iar manifestanţii au fost chiar târâţi pe jos de către aceștia, care au încercat să îi ridice şi i-au avertizat că vor...

PRAG ISTORIC: Cât de mult a crescut ROBOR

Indicele Robor la trei luni a crescut la 2,92%, cel mai mare nivel din octombrie 2014 și până în prezent, potrivit Băncii Naționale a României. Indicele la trei luni, în funcție de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei, a început să crească masiv din luna aprilie, atunci când a atins pragul de 2,07%. Și indicele Robor...

BUCUREȘTI: Atelierul de CHILLuială, concept unic în România

Un concept unic în România debutează la București, de 1 iunie, chiar de Ziua Internațională a Copilului! Este vorba despre Atelierul de CHILLuială, care își propune să lanseze pe piața românească o altfel de noțiune în privința petrecerii timpului liber. Îmbinând arta și relaxarea cu dezvoltarea personală, o echipă formată din patru artiști se angajează în cea mai promițătoare confruntare: inteligența...

NAŢIONAL: “Pot să beau 3 beri fără să păţesc nimic?” Răspunsul poliţiştilor

"Întrebare primită pe Facebook-ul MAI:  "Este adevărat că pot să beau 3 beri fără să pățesc nimic? Am înțeles că la fiolă iese 0,05!" Răspuns: 1. Din punctul nostru de vedere, puteți să beți câte beri vreți, atât timp cât nu conduceți după, deși consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătății! 2. Alcoolemia este stabilită de etilotest și nu este identică pentru toată...

NAȚIONAL: MAI: “Waze nu le știe chiar pe toate…”

Ministerul Afacerilor Interne a postat ieri, pe pagina oficială de Faceebok un dialog foarte interesant între un șofer aflat în trafic și un agent care l-ar fi oprit pe conducătorul auto și i-ar fi cerut să sufle în alcooltest. Polițistul a rămas surprins de reacția bărbatului, care nu înțelegea de ce mașina de poliție se afla pe partea pe...

BUCUREȘTI: “Suntem parte din povestea ta!”

Asociația Activity anunță lansarea oficială a expoziției “Sunt parte din povestea ta!”, programată în data de 16 mai,  de la ora 18.30, la Librăria Luceafărul din București, aflată pe Bd. Unirii, nr 10.  Evenimentul se va organiza sub forma unei biblioteci vii și are scopul de a mări gradul de conștientizare privind importanța integrării persoanelor care suferă de tulburări de...

Cele mai populare

Prin continuarea utilizării acestui site, accepți faptul că folosim cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close