TÂRGOVIȘTE: Drumuri blocate în weekend, în centrul orașului, cu ocazia sărbătorii Sf. Nifon

0

În zilele de 10 și 11 august 2019 are loc sărbătoarea Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţãrii Româneşti, ocrotitorul Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Astfel, în ziua de sâmbătă, 10 august, când va avea loc Pelerinajul Tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviștei, în intervalul orar 17.30 – 20.30, circulaţia rutieră va fi închisă pe Bulevardul Libertăţii, Calea Domnească (parțial de la liceul Economic până la Strada Stelea), Strada Stelea și Strada Revoluției. Din acest motiv, nu se vor putea parca autoturismele pe Bulevardul Libertății (segmentul cuprins între magazinul Mondial și Casa Sindicatelor), începând cu 10 august 2019, ora 15.00 până pe data de 11 august 2019, ora 15.00, iar pe Strada Revoluției, în ziua de 10 august 2019, între orele 15.00-21.00.

Duminică, 11 august, între orele 6.00 – 13.00, va fi închis circulaţiei Bulevardul Libertăţii. Închinarea la sfintele moaște va dura până seara, târziu.

Arhiepiscopia Târgoviște roagă participanții la trafic, afectați de aceste restricții temporare de circulație, să manifeste înțelegere, toleranță și bunăvoință.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here