Creșa nr. 13 din Târgoviște este în această perioadă un adevărat șantier. La unitatea de învățământ se lucrează la un nou corp de clădire, pe când cel vechi va fi modernizat și echipat.
”Ne aflăm la Creșa nr 13 din Târgoviște unde este în plină desfășurare un proiect de reabilitare, modernizare, extindere și dotare la această unitate de învățământ ante-preșcolar. Discutăm de un proiect finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, cu o valoare de aproape 7 milioane de lei. La acest moment, după cum se poate observa, se lucrează intens. Pe graficul de execuție lucrarea este undeva la 30% realizată. Este un proiect prin care suprafața existentă a Creșei nr. 13 se dublează. Discutăm de o suprafață desfășurată de aproape 1 400 mp, numai la corpul care se construiește acum.”, a declarat Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.
Cristian Stan este convins că până anul viitor, toate cererile de înscriere la creșele din Târgoviște vor putea fi soluționate. Aici fiind vorba despre cererile venite din zonele limitrofe orașului.
”Prin intervențiile pe care le avem la toate creșele din Târgoviște, și mă refer aici la Creșa 8, Creșa 13, 14, 16, (urmează să intre în lucru și creșa nr. 2) cred că vom putea face față cu brio tuturor cererilor pe care le avem pentru locuri în creșă. (…) Practic, per total, vom dubla capacitatea de locuri în creșe.”, a mai adăugat edilul.
În acest moment, în Târgoviște, se lucrează la 11 unități de învățământ, 10 sunt finanțate din fonduri europene sau prin PNDL, o sigură unitate de învățământ, baza sportivă de la Colegiul Constantin Carabella, este susținută din bugetul local.