DÂMBOVIȚA: Discuții privind efectele distructive ale cursurilor de apă de pe teritoriul județului. Ce soluții s-au găsit

0

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a purtat astăzi, 16 iulie 2019, discuții, la sediul instituției, cu Directorul General al Administrației Naționale Apele Române, Victor Sandu, Directorul Administrației Bazinale de Apă Argeș – Vedea, Bogdan Gorunescu, și Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Dâmbovița, Dănuț Bâzgu.

Întâlnirea s-a concentrat pe efectele distructive ale cursurilor de apă de pe teritoriul județului Dâmbovița care, în condiții de precipitații abundente, au determinat avarierea mai multor obiective de infrastructură locală și județeană, pagube însemnate fiind consemnate atât pe cursul râurilor Ialomița, Argeș și Cricov, precum și de-a lungul afluenților acestora.

De asemenea, au fost prezentate în sinteză obiectivele care au avut de suferit în urma calamităților din perioada mai-iunie a.c., cu precădere cele din localitatea Iedera, de departe cea mai afectată zonă. Pentru situația creată aici, reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Argeș – Vedea și ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Dâmbovița au stabilit ca, în termen de maximum două luni, să se definitiveze o soluție de intervenție cu lucrări de amenajare și consolidare a zonei afectate, respectiv punerea în siguranță a rețelei de alimentare cu apă și a porțiunii din drumul local afectat.

Președintele Alexandru Oprea a amintit reprezentanților celor două instituții, prezente la discuții, demersurile întreprinse de Consiliul Județean Dâmbovița și Instituția Prefectului Județului Dâmbovița, pentru alocarea din fondul de rezervă al Guvernului a unor sume necesare refacerii unor obiective de infrastructură din județ, afectate de calamități.

Totodată, au fost prezentate și alte investiții localizate de-a lungul principalelor râuri din județ, cuprinse în diferite faze de proiectare și execuție, cu finanțare din bugetul propriu al CJD sau programe guvernamentale.

Factorii prezenți și-au manifestat disponibilitatea sprijinirii atât a Consiliului Județean Dâmbovița, cât și a unităților administrativ-teritoriale, în ceea ce privește obținerea avizelor și acordurilor într-un timp scurt și totodată, dar și intervenției cu lucrări de amenajare a cursurilor de apă, în punctele critice identificate la acest moment.

La întâlnirea de astăzi au mai fost prezenți: Prefectul Județului Dâmbovița, Antonel Jîjîie, Vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alin Manole, șeful Direcției Infrastructură Locală, Vasile Dinu, arhitectul-șef al județului, Teodor Bâte, și expert Cabinet Președinte, Ștefan Ioniță.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here