Andra Alexia Mihai, elevă la Colegiul Național Ienachiță Văcărescu, Maria Neaga, elevă la Colegiul Național Vladimir Streinu Găești și Antonia Tudor, de la Colegiul Național Nicolae Titulescu din Pucioasa sunt elevele cu care județul Dâmbovița se mândrește! Cele trei fete au reușit să obțină media 10 la examenul de Bacalaureat din acest an. Echipa noastră a luat legătura cu acestea și fiecare ne-a vorbit despre experiența avută la examenul maturității, dar și despre planurile de viitor.
ANDRA ALEXIA MIHAI – Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu:
Reporter: Cat timp ti-a luat pregatirea pentru examen?
Nu pot să spun că m-am pregătit pentru bac într-un anumit interval de timp. Încă din clasa a IX-a am acordat o importanță deosebită materiilor de bac și am încercat să înțeleg cât mai bine fiecare concept. De ajutor au fost și olimpiadele la care am participat și care m-au ajutat să mă mențin în formă și să exersez constant. Astfel, în final, pregătirea nu a fost atât de extenuantă și a fost necesar doar să recapitulez anumite noțiuni și să mă familiarizez cu stilul subiectelor.
Care e secretul reusitei tale?
Nu există un secret. Nu consider că există o formulă exactă ce îți poate oferi cheia succesului. Există atât de mulți factori care contează și care îți pot influența performanța, iar de multe ori, norocul este deosebit de important. Dar dacă ar fi să numesc calitatea care m-a ajutat cel mai mult în acest demers, pot spune cu ușurintă că a fost perseverența. Mi-am dorit să văd dacă voi putea realiza un lucru dificil și am dat tot ce a fost mai bun în mine pentru a-mi îndeplini dorința. A fost o mare bucurie pentru mine să descopăr ca a fost suficient.
Ce a insemnat bacalaureatul pentru tine?
Pentru mine acest examen reprezintă atât un sfârșit, cât și un început. Pe de o parte, l-am privit ca pe o ocazie de a recapitula tot ce am învățat deoarece, la final am reușit să privesc toată informația în ansamblu, cu mult mai multă claritate. De asemenea, a reprezentat și încheierea liceului, desprinderea de copilărie și de locul în care, după ani lungi și încărcați de îndoieli, griji și renunțări, am reușit să mă formez, să-mi definesc identitatea și să descopăr încotro doresc să mă îndrept. Pe de altă parte, consider că finalul bacului înseamnă începutul uneia dintre cele mai importante perioade din viața mea, studenția, o nouă treaptă în traseul meu de maturizare. O perioadă în care mă voi putea concentra pe pasiunile și visurile mele și în care voi avea ocazia să studiez în aprofunzime lucrurile ce mă interesează.
Unde vei face facultatea?
În urma unei preadmiteri organizate de Universitatea Politehnica din București am intrat, pe baza unui examen scris, la Facultatea de Automatică si Calculatoare. Îmi doream foarte mult să urmez cursurile acestei facultăți, iar momentul în care am aflat că am fost admisă a fost încărcat de bucurie, dar și de ușurare. O dată intrată la facultate, bacul nu a mai reprezentat o grijă atât de mare, ci doar o oportunitate de a folosi cunoștințele acumulate de-a lungul anilor de liceu.
Un sfat pentru cei care urmeaza sa dea Bacul?
Bacul poate fi important, dar nu este un examen ce îți va afecta în mod absolut viitorul. Există multe facultăți și multe oportunități de studiu pentru cei interesați, indiferent de notele obținute la bacalaureat, care nu reflectă uneori adevărata capacitate intelectuală a unei persoane. Notele mari reprezintă o mândrie, dar pe termen lung nu sunt deosebit de importante, la fel cum nici notele mici nu reprezintă un motiv de demoralizare sau de renunțare. Consider că, examentul trebuie tratat cu seriozitate, dar munca nu trebuie dusă la extrem, iar pauzele sunt absolut necesare pentru a-ți păstra mintea limpede. Cât despre motivație… Personal, nu au fost dese momentele în care m-am simțit motivată, așa că am încercat să-mi setez câteva obiective zilnice, sarcini realizabile, fapt ce m-a ajutat să nu mă descurajez.
MARIA NEAGA – Colegiul Național Vladimir Streinu Găești:
Reporter: Cat timp ti-a luat pregatirea pentru examen?
Am fost o eleva pasionata de scoala, de olimpiade și de lectura și determinata sa ma dezvolt intelectual dintotdeauna. Pregătirea mea pentru acest examen a inceput odata cu debutul in clasa a XIIa, însă in ultimele doua luni înainte de Bacalaureat am aprofundat toate informațiile acumulate. Consider ca fiecare an din cadrul liceului a reprezentat pentru mine o treapta in pregătirea pentru examenul maturității.
Care e secretul reusitei tale?
Secretul reușitei mele este munca asiduă. De-a lungul anilor am urmărit sa îmi depășesc limitele din punct de vedere intelectual. De asemenea, modul in care mi-am structurat materia m-a ajutat sa ajung la o asemenea reușită. Am preferat sa îmi elaborez fiecare eseu pe cont propriu pentru a retine mult mai usor și sa ma focusez doar pe studiu, fără a fi distrasa de diverse tentații precum telefonul.
Ce a insemnat bacalaureatul pentru tine?
Bacalaureatul pentru mine a însemnat primul examen al vieții. Prin acest examen, am invatat sa imi controlez emoțiile, sa ma focusez pe ceea ce este important și am conștientizat ca munca mea are o însemnătate semnificativă. Bacalaureatul a reprezentat primul pas către viitor și oportunitatea de a-mi demonstra ca munca întotdeauna da roade.
Care e secretul reusitei tale?
Îmi doresc ca in viitor sa devin un psiholog de succes și de aceea, ma voi îndrepta către „Facultatea de Psihologie și Științele Educației” din București. Deși încep facultatea in București, visul meu este sa îmi continui cariera in străinătate!
Un sfat pentru cei care urmeaza sa dea Bacul?
Sfatul meu pentru cei care urmează sa dea Bacul este sa descopere modalitatea unica prin care sa învețe eficient, dar si cu drag si sa aibă încredere in forțele proprii! Fiecare om este special si fiecare poate reuși prin munca și dedicare!
ANTONIA TUDOR – Colegiul Național Nicolae Titulescu Pucioasa:
Reporter: Cat timp ti-a luat pregatirea pentru examen?
Pregătirea a fost constantă, nu am avut o perioadă exactă de învățare. Pot spune că m-am axat mai mult pe materiile de bac începând cu clasa a XI-a, în special la matematică, pentru că este destul de multă materie de aprofundat. Am încercat pe tot parcursul liceului să asimilez fiecare informație la timpul ei, astfel încât să nu fiu nevoită să recuperez prea mult pe ultima sută de metri. Și acest lucru mi-a prins foarte bine, pentru că înainte de examene nu mi-a rămas decât să recapitulez ceea ce deja învățasem și să insist asupra a ceea ce nu era bine consolidat.
Care e secretul reusitei tale?
Nu știu dacă poate fi considerat un secret, dar sunt sigură că ceea ce a determinat să am parte de o asemenea reușită a fost ambiția. Am fost dintotdeauna o persoană ambițioasă și perseverentă și mi-am dorit mereu să excelez în ceea ce fac, dovadă fiind și rezultatul meu. Mai pot adăuga, evident, susținerea din partea familiei și a profesorilor care m-au ghidat pe acest drum. Totodată, a fost importantă și voința mea de a învăța, tocmai din ambiția de a-mi arăta mie însămi că pot și sunt capabilă să obțin ceea ce-mi doresc.
Ce a insemnat bacalaureatul pentru tine?
Pentru mine, bacalaureatul a însemnat multă emoție, dar în același timp o etapă frumoasă din viața mea. Emoția a existat în momentul probelor scrise, ca în cazul oricărui alt elev, dat fiind faptul că m-am pregătit mult pentru fiecare examen și voiam să am parte de rezultate frumoase. „Examenul Maturității” a avut un impact pozitiv asupra dezvoltării mele, deoarece m-a făcut să mă încred mult mai mult în forțele proprii și fiu mai sigură pe mine. Rezultatul a fost unul neașteptat pentru mine. Mă așteptam să iau note mari, pentru că știam că am învățat mult, dar media 10 a fost o surpriză minunată și este, cu siguranță, o experiență pe care nu o voi uita niciodată.
Unde vei face facultatea?
Mi-a luat destul de mult timp să mă hotărăsc spre ce facultate vreau să mă îndrept. Am pus în balanță mai multe facultăți din cadrul Academiei de Studii Economice din București, tocmai datorită faptului că îmi plac mult matematica și economia. Îmi doresc să merg la Facultatea de Cibernetică Economică, deoarece simt că este o facultate care ar putea să mă ajute în viitoarea mea carieră și cuprinde materii care pe care îmi va face plăcere să le învăț.
Un sfat pentru cei care urmeaza sa dea Bacul?
Știu că acum vorbesc din postura de elev absolvent, care a luat bacalaureatul și a scăpat de stresul și presiunea cauzate de examen și probabil sfatul meu este unul clasic: nu vă stresați mai mult decât este cazul, dar nu fiți nici delăsători. Trebuie să existe o balanță: nici prea mult, nici prea puțin. Să învățați astfel încât să luați o notă de care să fiți voi mulțumiți și să vă aducă vouă o stare de bine. Și nu în ultimul rând, să aveți încredere în voi înșivă indiferent de situație.
Felicitări, dragi eleve! Sunteți mândria județului nostru!