PROIECT INEDIT: “Redă bisericilor târgoviștene splendoarea de altădată” / Proiect coordonat de Prof. Gabriela Istrate

0

Nu se poate vorbi despre o cultură şi o civilizaţie europeană fără să se ţină cont de rolul jucat de creştinism în formarea şi dezvoltarea acestei civilizaţii. 

Biserica, pe tot parcursul istoriei la care a fost martoră, a reuşit să fie, atât pentru Occident cât şi pentru Orient, o instituţie importantă, dătătoare de ton în toate sferele vieţii sociale. În zona de influenţă a Imperiului Bizantin, Biserica era considerată factor de stabilitate, iar în Occidentul Europei, în primele secole de după căderea Imperiului Roman de Apus, ea era cea care dădea tonul organizării noilor State.

Biserica, la fel ca școala sau familia, are un rol educațional pentru societate. Aceasta are responsabilitatea de a contribui în vederea educării și formării tinerilor generații pentru o viață armonioasă iar rezultatul se vede în schimbările din societate. Misiunea Bisericii în zilele noastre este aceea de a nu-l lăsa pe omul acestei societăţi să rămână acolo unde se află, pe treapta inferioară a degradării sale morale; ci îi dă puterea şi curajul de a înainta spre desăvârşire. Pentru ca societatea românească să fie una sănătoasă este nevoie ca membrii ei să aibă o moralitate sănătoasă, o verticalitate în tot ceea ce fac, iar pe toate acestea fiecare dintre noi le dobândeşte în şi prin Biserică. Rolul Bisericii în societate este acela de a-l ajuta pe fiecare să respire aerul dumnezeirii, să iasă de sub jugul păcatului şi astfel să nu mai fie rob al acestuia. Biserica îi cuprinde la sânul ei şi pe cei buni şi pe cei răi. Pe cei buni îi ajută să urce în continuare pe scara virtuţilor, iar pe cei răi îi ajută să se elibereze de jugul păcatului şi să îmbrace haina sfinţeniei. Aşadar Biserica îşi deschide larg uşile pentru toţi oamenii.

În zilele noastre Biserica trebuie lăsată mai mult ca oricând să-şi desfăşoare misiunea în cadrul acestei societăţi. În societatea noastră, Biserica trebuie să fie actuală, practică, activă şi hotărâtă pentru a-i ajuta pe oameni să coexiste în unitatea dragostei şi a credinţei, pentru a-i ajuta să parcurgă alături de Hristos drumul de la chip la asemănare.

În acest sens, pentru promovarea valorilor bisericii, ce au o însemnătate aparte în orice comunitate, dar și pentru a face cunoscute valoarea edificiilor târgoviștene ce dețin o istorie deosebită, bogată, dar insuficient pusă în valoare, am realizat o activitate cu elevii de la Colegiul Național Constantin Cantacuzino Târgoviste, în cadrul căreia am prezentat patru dintre bisericile deosebite de secol XIV din oraș: Biserica Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, Biserica Geartoglu, Biserica Kretzulescu și Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. Elevii au aflat evenimente importante din istoria acestora și au descoperit frumusețea pe care bisericile și-au păstrat-o în fața trecerii timpului. Afectate de incendii, prăbușite în urma cutremurelor, bisericile au fost renovate, reconstruite, însă își păstrează valoarea inițială prin elementele arhitecturale deosebite. Elevii au fost curioși, s-au implicat și au adresat întrebări pentru a-și descoperi istoria patrimoniului local.

prof. Gabriela Istrate

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here