Lucrările pe strada Cornel Popa, arteră care, pe malul Ialomiței, face legătura între străzile Gimnaziului si Mihai Bravu se desfășoară într-un ritm accelerat.
Potrivit primarului Cristian Stan, la acest moment, strada este în proporție de 80% asfaltată, la nivel de prim strat, iar structura pasarelei prin care se asigură accesul pe Mihai Bravu este finalizată!
”Marți s-a lucrat la ultima porțiune din calea de rulare, așternându-se stratul suport de balast stabilizat. La data recepției, cel mai târziu în prima parte a anului viitor, va contribui substanțial la scăderea cotelor de trafic pe Calea Domneasca, dar și la dezvoltarea urbanistică a întregii zone”, a scris Cristian Stan pe pagina sa oficială.