Anul acesta, se împlinesc 5 ani de la finalizarea lucrărilor de amenajare a Peșterii Ialomiței, obiectiv turistic reabilitat și modernizat în cadrul proiectului derulat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Operațional Regional 2007-2013 – “Reabilitarea și modernizarea infrastructurii tehnice pentru creșterea potențialului turistic al Peșterii Ialomiței din masivul Bucegi, județul Dâmbovița”.
Este o peșteră mare, cu galerii fosile și active, dispusă pe două etaje, care însumează 1128 metri lungime. Modernizarea acesteia a reprezentat un pas important în demersul Consiliului Județean Dâmbovița pentru transformarea și eficientizarea potențialului turistic de care județul dispune pe platoul Padina-Peștera.
Pe lângă frumusețea locului, vizitatorii au fost atrași și de evenimentele culturale, organizate de Complexul Național Muzeal “Curtea Domnească” Târgoviște, instituție subordonată Consiliului Județean Dâmbovița, care administrează Peștera Ialomiței.
Un nou eveniment muzical desfășurat în incinta Peșterii Ialomiței va avea loc pe 3 octombrie, între orele 11-17 și va fi organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.
Concertul face parte din proiectul “Jazz Cave Festival” și se dorește a fi un eveniment-pilot pentru festivalul ce va fi organizat anul viitor. Printre artiști, se vor regăsi Ana Galea & New Landscapes, A-C Leonte & Alex Arcuș, Sorin Zlat Band, invitat special Ovi.