În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii din cadrul I.P.J. Dâmbovița, alături de polițiști locali și jandarmi au continuat acţiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară impuse pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2.
Au fost organizate 22 de acțiuni punctuale în care au fost verificate 145 de obiective/locații și au fost legitimate 1226 de persoane. De asemenea, au fost oprite în trafic, pentru control, 308 mijloace de transport, dintre care 68 mijloace de transport public.
Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020.
Reprezentanții ISU “Basarab l” Dâmbovița și cei ai Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița au continuat misiunile privind transportul persoanelor suspecte/confirmate cu noul coronavirus la unitățile spitalicești, personalul ISU Dâmbovița efectuând și misiuni de decontaminare. Astfel, au fost desfășurate, în ultimele 24 de ore, în total 34 de misiuni în acest sens.
Astăzi, conform DSP Dâmbovița:
• Persoane confirmate cu COVID-19: 2.942 (47 persoane astăzi)
• Persoane vindecate, în total: 2.179
• Persoane decedate de la debutul pandemiei: 113
• Persoane aflate în carantină la domiciliu/adresa declarată: 534
• Persoane aflate în izolare la domiciliu : 272
• Persoane aflate în izolare instituționalizată: 245.