Vești noi pentru târgoviștenii pasionați de skate și nu numai! Finanțat din bani europeni și unic în orașul Târgoviște, proiectul ce presupune construirea unui skatepark este aproape gata!
Noul Skatepark ”Chindia” propune o varietate de facilități de relaxare, de la echipamente de skate și fitness, spații verzi, zone de picnic, până la accesul la internet și funcționalități de încărcare a dispozitivelor mobile.
Aria terenului aferent implementării acestui proiect este de 4068 mp. și este un rezultat al extinderii Parcului Chindia, prin modificarea unei zone degradate, care nu a mai fost utilizată de zeci de ani.
Accesul va fi permis prin zona pistei de alergare din parc, dinspre Grădina Zoologică din Târgoviște.
Se vor amplasa elemente diverse, care presupun game largi de activități, precum bare, elemente skate tip quarter pipe, halfpipe, spine, etc. Totodată, parcul va fi dotat cu un complex de bare de tracțiuni tip „Fitness Urban” și „Street Workout”, beneficiind si de alte variante de odihnă si recreere.
Valoarea totală a investiţiei este de 1.420.153,24 lei (cu TVA), iar finanțarea este asigurată din fonduri europene, POR 2014-2020, Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiții 4.2, „Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului.
“Dincolo de vorbe, alături de investiția care vizează parcul de la UM Gara, pe bani europeni, administrația locală târgovișteană derulează un alt proiect, care are in vedere atât extinderea zonelor verzi din orașul nostru, cât și realizarea unui obiectiv de investiții destinat iubitorilor de sport si de mișcare in aer liber“, a declarat primarul orașului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, pe pagina sa de Facebook.