COVID-19: Șapte persoane au fost testate POZITIV, la Corbii Mari

0

Comuna dâmbovițeană Corbii Mari traversează o perioadă dramatică. În total, șapte oameni, din trei sate, au fost confirmați pozitiv cu Coronavirus.

Menționăm că trei din cele șapte persoane au luat contact direct cu bărbatul de 57 de ani care a murit, răpus de virus.

Mesajul primarului Ionuț Bănică, postat în această seară:

”Lupta noastră continuă! Dezinfectăm toate zonele vulnerabile, toate spațiile, toate incintele care pot constitui surse de răspândire a virusului. Folosim substanțe BIOCIDE, anume recomandate pentru acest tip de acțiuni. În același timp, nu putem să luptăm singuri și vrem să fiți alături de noi. Dar nu pe stradă – căci acolo suntem noi – ci în case, în gospodării. Veți fi aliații noștri cei mai de preț în acest moment dacă vă izolați cât mai bine. Eu sunt aici, nu plec nicăieri. Și vă promit că vom trece peste asta #împreună!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here