Antrenorul Chindiei Târgoviște, Viorel Moldovan este încrezător înaintea meciului contra campioanei CFR Cluj. Tehnicianul care a decis să rămână la Târgoviște, în detrimentul celor de la Dinamo a declarat pentru site-ul oficial al clubului, următoarele:

“Trebuie să vină și primul succes. Chiar dacă jucăm contra campioanei României, am încredere că băieții vor reuși să facă un meci mare și să obțină cele trei puncte. Am promovat cu Chindia, mergem mai departe, împreună cu suporterii, jucătorii și toți cei care sunt alături de noi vreau să ne îndeplinim obiectivul. Nu ar fi fost etic și moral să plec de la Târgoviște. Apreciez faptul că Dinamo s-a interesat de serviciile mele, dar am hotărât să rămân la Chindia. Îmi doresc un stadion plin la Ploiești, cu CFR, și o atmosferă senzațională. Împreună putem bate campioana.“, a declarat Viorel Moldovan.

Chindia Târggoviște – CFR Cluj se joacă sâmbătă, ora 21.00, la Ploiești. Meciul va fi televizat de Digi, Look și Telekom.

Sursă: AFC Chindia Târgoviște

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here