La sfârșitul acestei săptămâni, la Liceul Tehnologic Constantin Brâncoveanu din Târgoviște a avut loc conferința de lansare a proiectului Erasmus+ ”KA101 – Calitate educațională adaptată standardelor europene”.
Obiectivul general al proiectului este creșterea calității procesului educațional prin integrarea unor metode, tehnici, strategii de predare-învățare motivaționale, adaptate cerințelor învățământului din spațiul european, pentru a îmbunătăți accesul, participarea și performanțele elevilor în situații de risc din școală și, indirect, părinților și comunităților locale.
7 orașe din 4 țări precum Spania, Portugalia, Belgia și România sunt partenere ale proiectului. În perioada 24 noiembrie 2018 – 21 iulie 2019 urmând să se desfășoare o serie de cursuri unde vor participa mai mulți profesori și elevi. Temele întâlnirilor sunt specifice obiectivului general al acestui proiect, iar dintre acestea menționăm ”reducerea abandonului școlar”, ”sensibilizarea lumii prin intermediul materialelor multimedia” sau ”relația dintre școală și familie”.
Proiectul se desfășoară în perioada 01 septembrie 2018 – 29 februarie 2020. Liceul târgoviștean a reușit să obțină punctajul cel mai bun pentru a fi integrat în acest proiect important. În paralel, la Liceul Tehnologic Constantin Brâncoveanu se mai desfășoară un alt proiect Erasmus+, intitulat ”KA202 – Emotional and Entrepreneurial Education in Vocational Training”