148 de elevi proaspăt absolvenți de liceu au susținut astăzi prima probă din cadrul Examenului Național de Bacalaureat 2018 – sesiunea specială pentru olimpici. Aceștia au susținut testarea scrisă la limba și literatura română, unde au avut de reflectat, la subiectul al III-lea, asupra operelor scrise Liviu Rebreanu sau George Călinescu, cele mai studiate fiind romanul obiectiv Ion sau romanul balzacian Enigma Otiliei. Elevii de la real au avut de prezentat particularitățile unuia dintre cele două texte studiate, în timp ce umaniștii au caracterizat unul dintre perosonajele romanului pe care l-au ales. Varianta extrasă de Minister a fost cea cu numărul 3.
Bacalaureatul continuă mâine, 22 mai, când se va desfăşura proba obligatorie a profilului, pe 23 mai se va susține proba la alegere a specializării, iar pe 24 mai va avea loc examenul la limba şi literatura maternă. Primele rezultate se vor afișa în data de 24 mai.
sursă foto: avantaje.ro