PSD DÂMBOVIȚA: Corneliu Ștefan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de președinte al CJ Dâmbovița

0

„Astăzi, mi-am depus candidatura pentru un nou mandat la președinția Consiliului Județean Dâmbovița, însoțită de lista cu propunerile PSD Dâmbovița pentru componența consiliului. Mai înainte de toate este o continuare a angajamentului nostru față de dâmbovițeni și față de viitorul județului nostru!Vom continua la conducerea Consiliului Județean Dâmbovița pentru că, alături de dâmbovițeni, avem de finalizat obiective importante pentru județ.Astăzi, după patru ani de muncă susținută alături de colegii din conducere și de consilierii județeni, avem proiecte în derulare și în pregătire de peste 1,8 Miliarde de Euro. Acestea însă nu ar fi fost posibile fără sprijinul constant al dâmbovițenilor care ne-au susținut și au arătat că au încredere în noi. Am construit împreună, iar astăzi, la depunerea dosarului de candidatură, vreau să le mulțumesc celor 125.000 de dâmbovițeni care, prin semnăturile lor, ne-au arătat că apreciază tot ceea ce am realizat împreună. Suntem o echipă puternică, iar mesajul dat de Dâmbovița pentru data de 9 iunie este clar: vom merge mai departe împreună.” Corneliu Stefan, Președinte PSD Dâmbovița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here