PSD DÂMBOVIȚA: 20 de stații publice de încărcare pentru autovehiculele electrice

0

Au fost semnate contractele pentru amplasarea a 𝟐𝟎 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐭̗𝐢𝐢 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞 𝐝𝐞 𝐢̂𝐧𝐜𝐚̆𝐫𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐯𝐞𝐡𝐢𝐜𝐮𝐥𝐞𝐥𝐞 𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭𝐫𝐢𝐜𝐞 în județul Dâmbovița: – 5 stații accesate de către Consiliul Județean Dâmbovița, dintre care 3 vor fi amplasate în municipiul Târgoviște și alte 2 în zona turistică din comuna Moroeni;- 15 stații accesate de administrațiile locale din: Dărmănești, Doicești, Morteni, Mănești, Șotânga, Costeștii din Valea, Poiana, Gura Ocniței, Dragomirești, Finta, Văleni Dâmbovița, Pucheni, Niculești, Titu și Lucieni.Președintele Consiliului Județean și al PSD Dâmbovița, Corneliu Stefan, a felicitat primarii localităților care au accesat acest program, exprimându-și cu aceeași ocazie convingerea că viitorul este electric!

În prezent, transporturile generează mai mult de un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră. Trecerea la o mobilitate mai sustenabilă este așadar crucială; aceasta presupune punerea utilizatorilor pe primul plan și asigurarea de alternative mai rentabile, mai accesibile, mai sănătoase și mai puțin poluante pentru aceștia. Cele 20 de stații anunțate astăzi se alătură celor existente și vor contribui la transformarea zonei în una mai puțin poluantă, deci mai prielnică dezvoltării sănătoase a următoarelor generații și mai atractivă pentru turiștii care vor să viziteze obiectivele turistice din județul nostru folosindu-se de mijloace de transport electrice/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here