Încă 4 unități de învățământ târgoviștene vor face obiectul unor investiții importante în cadrul Planului național de redresare și reziliență, Componenta C5 – Runda 2 – Valul renovării, cererile de finanțare depuse de către Primăria Târgoviște fiind aprobate!
Astfel, ”Renovarea energetică a Școlii Gimnaziale „Grigore Alexandrescu” din Târgoviște, județul Dâmbovița”, valoare investiție 11.188.101,87 lei, ”Renovarea energetică a Grădiniței cu program normal nr. 11 din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița”, valoare investiție 721.707,20 lei, ”Renovarea energetică a Grădiniței cu program prelungit nr. 2 din Târgoviște, județul Dâmbovița””, valoare investiție 3.631.265,10 lei, ”Renovarea energetică a Liceului Teoretic “Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște, județul Dâmbovița – Corp C4”, valoare investiție 4.574.639,51 lei, reprezintă proiectele care au primit finanțare la acest final de săptămână!
Unitățile de învățământ amintite vor face obiectul unor intervenții prin care imobilele vor fi termoizolate, va fi schimbată tâmplăria, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate echipamente alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalațiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice, etc.
Precizăm că ne aflăm în plin proces de obținere a finanțărilor pentru reabilitarea mai multor unități de învățământ, astfel încât să identificăm soluții financiare pentru rezolvarea, în mare măsură, a problemelor care mai persistă încă pe componenta de infrastructură educațională!
Astfel, în afara proiectelor amintite, Grădinița cu Program Prelungit nr. 1, Grădinița cu Program Prelungit nr. 2, Școala Gimnazială ”Prof. Paul Bănică”, Liceul ”Voievodul Mircea”, Școala Gimnazială „Ioan Alexandru Brătescu-Voinești„, Școala Gimnazială ”Vasile Cârlova”, Colegiul Economic ”Ion Ghica”, vor face obiectul unor importante lucrări de reabilitare si modernizare, finanțate atât prin PNRR, Componenta 5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de Granturi pentru Eficiență Energetică și Reziliență în Clădiri Publice, cât și prin Programul Operațional Regional 2021-2027