Ionuț are nevoie de noi! Să nu rămânem indiferenți și să-i oferim, cu toții, o mână de ajutor!

0

Târgovișteanul Ionuț Șontea, un soț și un tată iubitor, un prieten și un om deosebit, extrem de apreciat de către toți cei care-l cunosc,  luptă acum pentru sănătatea lui la o clinică din Italia. La finele lunii august viața tihnită și liniștită a familiei care-și crește exemplar cei trei copii a fost complet bulversată.

Astfel, în urma investigației realizată la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, Ionuț în vârstă de numai 41 de ani a fost diagnosticat cu Formațiune tumorală hepatică ce ridica suspiciunea unui posibil CHC, pe fondul unui ficat cu aspect parțial cirotic, cu dimensiuni crescute (diametrul cranio-caudal LDH 2.01 cm), se pune în evidență prezența unei voluminoase mase de țesut moale heterogen cu calcificări incluse, cu discrete (…). Ulterior, Clinica AZ!ENDA OSPEDALE – UNIVERSITA’ PADOVA prin dr. Umberto Cillo a pus diagnosticul MASA TUMORALA HEPATICA FOARTE MARE și l-a operat în data de 22.08.2022 – prima intervenție, 23.08.2022 – a doua intervenție, 23.08.2022 – a doua intervenție, -4.09. 2022 – a treia intervenție – extragerea tumorii. În urma intervențiilor s-a găsit la colon o altă tumoră, care ulterior va fi extirpată printr-o altă intervenție la clinica din Padova. Costul primelor 3 intervenții se ridică la 24. 416,91 euro.

În tot acest timp soția, cadru medical a făcut tot posibilul pentru a asigura banii necesari din împrumuturi și de unde s-a putut, însă cheltuielile în astfel de situații pun la grea încercare pe oricine. Să dăm o mână de ajutor acestei familii! Să contribuim la bucuria acestor copii de a-și vedea tatăl sănătos, alături de ei, acasă!

Toți cei care vor să ajute familia Șontea pot face donații, indiferent de sumă, în contul in
EURO-RO82RNCB0128045317020003
LEI-RO11 RZBR 0000 0600 2225 8688, deschis la Raiffeisen Bank, Târgoviște pe numele Florentina Șontea.
Mai multe relații se pot obține la numărul de telefon: 0720 158 284 !

sursă: Televiziunea Columna

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here