La mijlocul lunii ianuarie 2022 a debutat proiectul de Prevenție LIVERO, un program regional de prevenire, screening şi diagnostic al pacienţilor cu boli hepatice cronice secundare infecţiilor virale cu virusuri hepatice B/D şi C.
Potrivit dr. Liliana Drugău, coordonatorul proiectului pe județul Dâmbovița, de la începutul programului și până în prezent un număr de 35 de medici de familie din județ au testat gratuit populația vulnerabilă, mai exact, persoane care locuiesc în mediul rural, șomerii sau persoanele cu situații materiale precare. Inițial, la începutul proiectului, medicii și-au propus să testeze aproximativ 10 mii de persoane, însă la final au constatat că acest obiectiv a fost cu mult atins, fiind efectuate peste 18 mii de teste, la nivelul județului.
Citește mai jos întregul comunicat de presă:
În cadrul campaniei de testare din județul Dambovița au fost testate 18.430 de persoane, dintre care 452 au fost depistate pozitiv la infecția cu virusurile hepatitice B sau C, prevalența generală fiind de 2.64% raportată la numărul persoanelor înscrise în screening. Programul de screening este unul pilot, derulat prin proiectul LIVERO 2 SUD, implementat de Institutul Clinic Fundeni în parteneriat cu Asociația Română Anti-SIDA, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Din totalul persoanelor testate, 251 au fost depistate având infecția cu virus hepatitic B și 201 infecția cu virusul hepatitic C.
Campania și-a atins un obiectiv major, acela de a ajunge la persoanele din medii defavorizate și din mediul rural, acestea reprezentând aproape 87% din totalul celor testați. Un rol important l-a avut implicarea medicilor de familie din județ, aceștia au dovedit interes pentru programul de screening, pentru realizarea acțiunii de prevenție, cea fără de care nu putem vorbi despre o comunitate sănătoasă și puternică sau despre un viitor mai bun pentru noi toți.
Dintre pacientii depistati, 299 au beneficiat de investigații medicale de specialitate și analize medicale într-unul dintre cele două Centre de Prevenție înființate prin proiect la Institutul Clinic Fundeni sau la Spitalul Universitar de Urgență București.
Din cele 18.430 de persoane testate, 16.389 au domiciliul în mediul rural, dintre aceștia, au fost depistați pozitiv 217 cu virus hepatitic B și 188 cu virusul hepatitic C. Din mediul urban au fost testate 1.589 de persoane, dintre care au fost depistate 34 având infecția cu virus hepatitic B și 13 cu virus hepatitic C, prevalența în mediul urban fiind de 2.35%, în mediul rural fiind asemănătoare, respectiv 2.34%.
Raportat la populația testată se observă că, în randul femeilor prevalența este apropiată în ceea ce privește atât infectia cu virus hepatitic B (1,35%), cât și infectia cu virus hepatitic C (1,32%). În ceea ce privește bărbații, prevalența la infecția cu virusul hepatitic B este aproape dublă fața de infecția cu virus hepatitic C, respectiv 1.38% fata de 0.70%. La modul general, diferența se observă pe categorii de vârstă. La segmentul de vârstă 25-54 de ani se înregistrează o prevalență de 1.69% la infecția cu virus hepatitic B, față de doar 0.45% la infecția cu virus hepatitic C. Pe de altă parte, în segmentul de vârstă de peste 54 de ani se observă o prevalență de 1.20% în ceea ce privește infecția cu virusul hepatitic B și 1,81% la infecția cu virus hepatitic C.
La populația testată sub 25 de ani este încurajatoare prevalența generală scăzută, din cele 1.069 de persoane testate au fost depistate doar 2 persoane cu infecția virala B. Încă o dată trebuie menționată importanța vaccinarii nou-născuților împotriva virusului hepatitic B, vaccinarea fiind introdusă în programul național de vaccinare încă din anul 1995, precum și a măsurilor corecte de profilaxie pentru prevenția infecției cu virusurile hepatitice B și C de la mama la făt.
Campania de testare din județul Dâmbovița a fost lansată în luna ianuarie și s-a încheiat la 31 iulie a.c, derulându-se prin intermediul celor 36 de cabinete de medicină de familie afiliate, cu sprijinul autorităților publice local și al Asociației Române Anti-Sida (ARAS), partenerul Institutului Clinic Fundeni în implementarea acestui proiect.
Toate datele obținute în cadrul programului de testare sunt introduse în primul Registru Național de Hepatite (Sistemul Electronic de Evidență a Screeningului) care are deja în evidență peste 170.000 de persoane, în urma derulării proiectelor LIVE(RO)2-SUD și LIVE(RO)2-EST.
Prin proiectul LIVE(RO)2-SUD: Program regional de prevenire, screening și diagnostic al pacienților cu boli hepatice cronice secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatice B/D și C” se va realiza screening populațional în două regiuni de dezvoltare, mai precis Sud-Vest Oltenia și Sud-Muntenia. Programul de screening se va derula etapizat, pe perioada 2021-2023 în toate cele 12 județe aparținând celor doua regiuni de dezvoltare: Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea.