Executivul Primăriei municipiului Târgoviște a organizat joi seară o conferință de presă pe proaspătul gazon de la Stadionul Eugen Popescu. Edilul Cristian Stan a prezentat stadiul lucrărilor pentru unul dintre cele mai așteptate și complexe obiective din oraș.
Ca stadiu de execuție, tribuna veche este aproape gata, inclusiv cu instalații electrice, termice sau obiecte sanitare pe poziție, cu senzorii PSI și camerele de luat vederi pe poziție.
De la ultima vizită a reprezentanților primăriei și până acum, au fost montate 1000 de scaune (în total sunt montate 3100 de scaune, mai fiind de montat aproximativ 1000, care vor fi aduse luna aceasta, împreună cu cele de la tribuna nouă), s-au montat balustradele, au fost compartimentate toaletele, s-a finalizat sistemul de ventilație, s-a realizat acoperișul de la C8, s-au montat stâlpii de cărămidă unde vor fi poziționați turnicheții de acces. Aici mai trebuie pus covorul PVC și fixate pe poziție chiuvetele, vasele de wc și dotările specifice.
La tribuna nouă, se lucrează în continuare la interioare, a fost executată șapa la parter, (…) s-a finalizat casa liftului, s-au montat ușile și ferestrele, a început realizarea sistemului de casetare pentru tavan, a început realizarea termosistemului. În acest moment, avem deja în teren aproximativ 80% dintre gradene, urmând ca săptămâna viitoare să fie montată diferența, cu excepția zonei centrale aferente tribunei VIP și mass-media.
“În privința primului meci pe noua arenă, reiterez faptul ca finalul acestei toamne reprezintă un termen realist de finalizare a lucrărilor. Totodată, voi propune iubitorilor de fotbal din Tărgoviște realizarea, cu sprijinul lor, în semn de prețuire și respect pentru marile noastre glorii fotbalistice, a unui muzeu al fotbalului târgoviștean, exact în zona de acces în tribuna nouă.” – spune edilul Cristian Stan.
Efortul financiar al Primăriei Târgoviște se apropie de 40.000.000 lei, din toamna anului 2019 și până acum.