BAC 2022 / Dâmbovița: Trei medii de zece în județ. Rata de promovabilitate, în creștere

0

Ministerul Educației a publicat astăzi, 27 iunie, ora10:00, rezultatele obținute de absolvenții studiilor licealecare au susținut probele examenului național de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2022.

Anul acesta la nivelul județului Dâmbovița, a rezultat o rată cumulată de promovare (înainte de contestații) de 69,74% (față de media națională – 73,3%)superioară cu 4,1față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecutÎn același timpeste cea mai mare rată de promovare din ultimii 10 ani (înainte de contestații).

Pentru promoția curentă, rata de promovare este 75,5%,. 

Au promovat 1931 de candidațidintr-un total de 2769 de candidați prezenți.

Trei candidați au încheiat probele scrise cu media 10.Aceștia provin de la trei colegii dâmbovițeneColegiulNațional ”Ienăchiță Văcărescu”, TârgovișteColegiulNațional ”Vladimir Streinu”, Găești și Colegiul NaționalNicolae Titulescu”, Pucioasa

Pe discipline de examensituația candidaților cu note de10 este următoarea:• Limba și literatura română: lucrările a 27 decandidați au fost notate cu 10• Proba obligatorie a profilului (Matematică – 40/ Istorie – 112)• Proba la alegere a profilului și a specializării: 117(cele mai multe note de 10 au fost obținute la geografie: 391).

La polul opus, în două unități de învățământ licealdin județul Dâmbovița nu sunt candidați reușiți la această sesiune a examenului de bacalaureat. 

Rezultatele au fost afișate atât în mediul onlinecât și încentrele de examencu anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecțiapersoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privindprotecția datelor – GDPR).

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 27 iunieînintervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloaceelectronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luatcunoștință că nota acordată ca urmare a soluționăriicontestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilorvor fi anunțate în data de 1 iulie.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie săparcurgă, cumulat, următoarele etape/condiții:1. recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturorprobelor de evaluare a competențelor lingvisticeși digitale;2. susținerea tuturor probelor scrise și obținereanotei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;3. media notelor obținute la probele scrise trebuiesă fie 6 (cel puțin).

Președinte Comisia Județeană de Bacalaureat

Inspector școlar general – prof. NICOLĂESCU Ileana-Cătălina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here