TÂRGOVIȘTE: Primăria a organizat Gala performanței în educație. 70 de elevi și profesori au fost premiați

0

Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște a găzduit luni, 12 iulie 2021, Gala performanței în educația târgovișteană, eveniment organizat de Primăria Municipiului Târgoviște. 

În cadrul galei au fost premiați 70 de elevi și profesori cu rezultate deosebite în competițiile sportive, precum și 6 elevi care au obținut nota maximă la examenele naționale (2 elevi la evaluarea națională și 4 elevi la bacalaureat).

La festivitatea de premiere au participat primarul municipiului Târgoviște – Daniel Cristian Stan, Inspectorul Școlar General – Prof. Cătălina Homeghiu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, viceprimarul municipiului Târgoviște – Monica Ilie, secretarul municipiului Târgoviște – Chiru Cristea Cătălin, consilieri locali, profesori și numeroși elevi.

“Unul dintre momentele mele preferate, nu doar ca primar al municipiului, ci ca simplu membru al comunității: recunoștința pentru un efort extraordinar, acela de a face performanță în Educație. Este piatra de temelie a construcției noastre pentru tot ceea ce înseamnă viitor. (…) Sunt mândru de acești copii, de profesorii care i-au îndrumat, de părinții care i-au crescut. Târgoviștea noastră are viitor.“, a scris primarul municipiului Târgoviște – Cristian Stan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here