DÂMBOVIȚA: Accident la Mircea Vodă. 5 persoane au fost rănite

0
sursă foto: ISU Dâmbovița

Miercuri dimineață, pe raza localității Mircea Vodă, pe DN71, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme și un microbuz.


La locul evenimentului, au ajuns mai multe echipaje de poliție. Pompierii de la ISU Dâmbovița care s-au deplasat cu 3 autospeciale de intervenție și două echipaje de ambulanță SMURD. 5 persoane au fost găsite încarcerate în cele două autoturisme.


Salvatorii au acționat imediat pentru descarcerarea victimelor din cele două autoturisme, care apoi au fost preluate de echipajele de ambulanță SMURD și SAJ. După acordarea asistenței medicale de urgență, cele 5 victime au fost transportate cu ambulanțele la spital, la UPU Târgoviște.


Pasagerii din microbuz (5 persoane) s-au autoevacuat și nu au necesitat îngrijiri medicale.


Pompierii au asigurat la locul accidentului și măsurile de prevenire a incendiilor, având în vedere scurgerile importante de carburant și ulei pe carosabil.

Pentru aproximativ o oră, traficul a fost deviat pe rutele: intersecție DN 71 – Moara Noua și intersecție DN 71 – DJ 711.

Polițiștii efectuează cercetări. Din primele date, cauza producerii accidentului a fost o depășire neregulamentară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here