În urma finalizării lucrărilor de extindere, reabilitare, modernizare și dotare, elevii se vor putea bucura, începând de luni, de una dintre cele mai moderne unități de învățamânt din România!
“Proiectul implementat aici, cu o valoare totală de 18.496.227,26 lei (inclusiv TVA) si finanțat din fonduri europene, a echivalat cu transformarea din temelii a școlii amintite, care este reabilitată în întregime, construindu-se nu mai puțin de 6 corpuri de clădire și realizându-se creșterea numărului de săli de curs de la 22 la 36. În plus, s-a construit o sală de festivități, o bibliotecă, s-a extins sala de sport, s-a realizat un teren de sport exterior, s-au construit grupuri sanitare și vestiare aferente zonei sportive, la care se adaugă o clădire tehnică.”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan, în cadrul unei conferințe de presă.
“Totodată, școala se bucură de foarte multe dotări specifice, în sensul că fiecare clasă va beneficia, în afara mobilierului, de videoproiector, ecran de proiecție, imprimantă multifuncțională sau calculator (all in one PC). (…) au fost dotate complet laboratoarele, s-a instalat un sistem de monitorizare video, dar și un sistem de sonorizare.“ – Daniel Cristian Stan.