Primarul Daniel Cristan Stan a declarat, pe pagina sa de Facebook, că “proiectul cu titlul <<Reabilitare si Modernizare Piața Revoluției, Municipiul Târgoviște>> transformă total întreaga zonă pietonală care pornește de la Bulevardul Libertății, prin fața fostei cofetării “Casata”, către Primaria Târgoviște, precum și trotuarul din fața blocurilor C, până la sediul ITM Dambovița.”
În linii mari, sunt realizate lucrări de desfacere integrală a pavimentului existent și de realizare a unui pavaj nou, diferențiat, in funcție de specificul suprafeței, se va instala mobilier urban modern (bănci cu copertină, rastel pentru biciclete, zonă de relaxare pentru grupuri, coșuri de gunoi selectiv, fântâni de băut apa), iluminatul exterior urmând a fi inclusiv încastrat în pavaj și se vor crea spații verzi consistente, care sunt deja conturate.