TÂRGOVIȘTE: Skatepark “Chindia” se apropie de etapa de recepție!

0

“Dincolo de vorbe, alături de investiția care vizează parcul de la UM Gara, iată că administrația locală târgovișteană derulează un alt proiect, care are in vedere atât extinderea zonelor verzi din orașul nostru, cât și realizarea unui obiectiv de investiții destinat iubitorilor de sport și de mișcare în aer liber”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

Investiția, unică în orașul nostru si finanțată din bani europeni, reprezintă un spațiu de relaxare cu foarte multe facilități, incluzând echipamentele de skate și de fitness, spațiile verzi generoase și având o suprafață de peste 3000 mp, o zonă de picnic, dar și bănci inteligente, cu wi-fi și functionalități de incărcare a dispozitivelor mobile.

S-au amplasat deja elemente diverse, care permit realizarea unei game largi de activități: bare, elemente skate tip quarter pipe, halfpipe, spine, etc. Totodată, parcul este dotat cu un complex de bare de tracțiuni tip „Fitness Urban” și „Street Workout” și beneficiază și de alte facilități pentru odihnă și recreere.

Valoarea totală a investiţiei este de 1.420.153,24 lei (cu TVA), iar finantarea este asigurata din fonduri europene.

Sursă foto: Facebook Daniel Cristian Stan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here