TÂRGOVIȘTE: Cetățenii, informați de către polițiștii de prevenire

0

În data de 28 august, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității , împreună cu voluntari de la Crucea Roșie-Filiala Dâmbovița, au realizat o activitate în zona centrală a municipiului Târgoviște, pentru informarea cetățenilor,  în scopul prevenirii faptelor de cerșetorie, dar și pentru prevenirea infracțiunilor de furt.

Astfel, au fost inițiate discuții cu cetățenii, fiindu-le oferite sfaturi utile pentru protecția bunurilor personale, în special în locurile aglomerate, și informații cu privire la efectele  negative ale fenomenului cerşetoriei.

În cadrul activității, având în vedere apropierea începutului de an școlar și intensificării călătoriilor elevilor cu trenul, au fost distribuite și materiale cu caracter informativ-preventiv din cadrul Campaniei ”Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!” polițiștii discutând  cu persoanele tinere cu privire la pericolul electrocutării în momentul realizării de fotografii în apropierea rețelelor electrice aflate în zonele stațiilor CFR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here