Actualul primar al comunei Răzvad, Emanuel Spătaru a intrat oficial în cursa pentru scaunul de edil al localității. Acesta și-a depus candidatura la sfârșitul săptămânii trecute, fiind însoțit de familie și de colegii înscriși pe listele pentru Consiliul Local. De asemenea, alături i-au fost și actualul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, dar și Corneliu Ștefan, cel care candidează din partea PSD la CJD.
Emanuel Spătaru își dorește să continue proiectele începute în comuna de lângă Târgoviște și este convins că va avea tot sprijinul locuitorilor din Răzvad.