Târgoviște – locul 3 în topul orașelor din România, ca nivel de apreciere și mulțumire din partea locuitorilor proprii.

„Cele mai mari note acordate unui oraș aflat la sud de Carpați au fost primite de Târgoviște, fapt care l-a propulsat chiar pe podium. Cititorii noștri din localitate au dat note bune la capitolele costul vieții, siguranță și calitatea vieții, și mai puțin bune la partea de smart city și trafic”. – sursă PressOne

Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște

DECLARAȚIA PRIMARULUI, CRISTIAN STAN: ”Eu cred că suntem pe drumul cel bun și, din fericire, am identificat exact investițiile mari din perioada imediat următoare ca răspuns la ce avem de făcut mai bine: proiectul legat de transportul public, drumul nou care leagă orașul de zona UM Gară și centura municipiului vor rezolva cele mai multe vulnerabilități pe zona de trafic si transport. Ca și cea de smart city- dacă vorbim de stații de călători independente energetic, cu senzori de măsurare a calității aerului etc. În definitiv, nu există apreciere mai obiectivă decât cea venind din partea oamenilor care locuiesc aici. Târgoviște e orașul nostru și, dacă facem treabă cu seriozitate și fără compromisuri, ne va plăcea să locuim #aici#împreună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here