DÂMBOVIȚA DE 10: Cine sunt elevii care au luat nota maximă la Bacalaureat

0

Radu Dumitru, elev la Colegiul Național Ienachiță Văcărescu și Sebastian Bobeică, elev la Liceul de Arte Bălașa Doamna sunt elevii cu care județul Dâmbovița se mândrește! Cei doi au reușit să obțină media 10 la examenul de Bacalaureat din acest an. Echipa noastră a luat legătura cu aceștia și fiecare dintre ei ne-au povestit despre experiența prin care au trecut, dar ne-au spus și planurile lor de viitor.

SEBASTIAN BOBEICĂ:

  1. Reporter: Cum a fost Bacalaureatul de anul acesta?
    Surprinzător, examenul a fost destul de bine organizat, având în vedere actualele condiții vitrege. Subiectele au fost echilibrate, chiar accesibile – poate chiar puțin mai ușoare decât la ce mă așteptam. Privind în perspectivă, Bacalaureatul de anul acesta nu diferă prea mult de cel din alți ani.

2. Când ai început să te pregătești?
Cu câteva luni înainte. Am început încet, dar sigur.

3. Cum au fost condițiile de pregătire?
Condițiile de pregătire au fost ușor diferite, iar faptul că nu am avut posibilitatea de a merge la cursuri fizic cred că a constituit un dezavantaj. Asta s-a putut observa mai ales în rata de promovabilitate de numai 62.9%, cea mai mică din ultimii șase ani. Marea masă a elevilor, care nu fac meditații, nu se pregătesc în particular, ci se bazează strict pe ceea ce învață la școală, depindeau de participarea fizică la cursuri. Iar cum tranziția către învățământ online a fost mai degrabă una ”șchioapă” (n.a. deficitară, alegi termenul care îți place mai mult), condițiile de pregătire pentru examen au fost ceva mai vitrege.

4. Te așteptai să ai media 10?

Am intrat în sala de examen cu gândul de a face cât mai bine – nu neapărat să iau 10. Știam că aveam o lucrare bună și foarte bună, dar a fost o surpriză foarte plăcută să iau nota maximă.

5. Ce planuri de viitor ai?
Bacalaureatul a fost doar un mic pas spre ceea ce va urma. Intenționez să studiez mai departe International Business, în Olanda, la Amsterdam School of International Business.

RADU DUMITRU

  1. Cum a fost Bacalaureatul din acest an?
    Daca ma raportez la modul de organizare/desfasurare, as spune ca deosebit, fiind diferit de precedentele examene nationale, contextul creat de pandemie impingand la adoptarea unor masuri speciale. In ceea ce priveste subiectele, ele au avut un grad de dificultate apropiat de cele din anii anteriori.

2. Când ai început să te pregătești?
Pentru bacalaureat/admiterea la facultate am inceput din iulie, anul precedent, insa, a fost o munca inceputa inca din gimnaziu(clasa a 5 a sau a 6 a), oferind intotdeauna atentie materiilor care ma pasioneaza.

3. Cum au fost condițiile de pregătire?
Conditiile mele de pregatire au fost normale, nu am nevoie de nimic special ca sa invat.

4. Te așteptai sa iei nota maximă?
Sincer, nu credeam ca o sa iau 10 la romana, ma asteptam la ceva apropiat, dar nu la 10, corectarea putand fii putin subiectiva.La matematica si fizica eram destul de sigur.

5. Ce planuri ai de viitor?
In viitor doresc sa urmez Facultatea de Automatica si Calculatoare din cadrul Universitatii Politehnice din Bucuresti, orientandu ma spre industria IT.

Sebastian Bobeică / Radu Dumitru

Redacția “Vorbe pe șleau“ vă felicită și vă urează mult succes pe mai departe!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here