TÂRGOVIȘTE: Sală de sport modernă la Colegiul Național ”Constantin Carabella”

0

Primarul Cristian Stan, însoțit de staff-ul din administrația locală, a susținut o conferință de presă, marți dimineață, la Colegiul Național Constantin Carabella. Unitatea de învățământ beneficiază de un proiect care prevede realizarea unei noi baze sportive: sală de sport, teren exterior multifuncțional, vestiare. Edilul spune că până în vară investiția va fi finalizată. Iată declarația sa din conferința de presă:

„Colegiul Naţional Constantin Carabella nu a beneficiat niciodată de o sală de sport, nu a avut niciodată o bază sportivă în adevăratul sens al cuvântului. Orele se făceau într-o sală de sport improvizată dintr-o sală de clasă. Iată că, de această dată, vom reuşi să oferim acestei unităţi de învăţământ de prestigiu o bază sportivă în care vor fi asigurate condiţii excelente pentru practicarea spotului. Discutăm de o sală de sport, pe aproximativ 900 mp, cu gradene şi scaune pentru 140 de spectatori.

De asemenea, se va realiza un teren de sport multifunţional. Vor fi vestiare, vor fi dotări specifice. Toate acestea în cadrul unui proiect realizat din bugetul local al municipiului Târgovişte”, a spus primarul Daniel Cristian Stan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here