Ținând cont de contextul epidemiologic internațional, Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița aduce la cunoștința opiniei publice că până la acest moment, în județul Dâmbovița nu au fost înregistrate cazuri sau suspiciuni de îmbolnăvire cu COVID-19.
Pentru a preveni astfel de îmbolnăviri este important să ținem cont de următoarele elemente comportamentale :
– Spălarea mâinilor cu apă și săpun cel puțin 20 de secunde. Dacă nu avem această posibilitate, se pot utiliza soluții dezinfectante pentru mâini pe bază de alcool 60%;
– Evitați pe cât posibil contactul cu orice persoană care prezintă semnele unei infecții respiratorii acute. Mențineți distanța de cel puțin 1 metru între dvs. și alte persoane, în special dacă acestea tușesc, strănută sau au febră, deoarece prin picăturile de secreție nazo-faringiană (picăturile Flugge) se transmit germenii patogeni;
– Nu atingeți ochii, nasul ori gura cu mâinile murdare, deoarece mâinile intră în contact cu suprafețele contaminate de virus;
– Curățați suprafețele cu dezinfectanți pe bază de alcool sau clor;
– Acoperiți-vă gura și nasul, de preferat cu un șervețel de unică utilizare, ori de câte ori strănutați sau tușiți. Dacă în momentul în care tușiți, gura este acoperită cu mâinile și apoi acestea nu sunt spălate sau dezinfectate, se poate produce contaminarea obiectelor sau a persoanelor cu care veniți în contact.
– Nu luați medicamente antivirale și antibiotice decât dacă acestea sunt prescrise de un medic ;
– Utilizați măști de protecție dacă aveți suspiciunea că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave. Măștile de protecție ajută și limitează răspândirea virusului, dar numai împreună cu respectarea celorlalte reguli de igienă;
– Contactați medicul încă de la instalarea primelor semne de boală: tuse, febră, dificultăți în respirație și spuneți-i acestuia dacă ați călătorit în una din țările afectate;
– Animalele de companie (câini, pisici) nu sunt susceptibile de infecții cu acest virus.
OMS a declarat că persoanele care sunt destinatarii unor colete trimise din China, nu se supun nici unui risc de a se contamina. Având în vedere rezistența redusă a coronavirusurilor în mediu, ele fiind virusuri fragile, se presupune că și în cazul noului coronavirus, este foarte puțin probabilă transmiterea prin intermediul coletelor internaționale (via avion sau pe cale navală), ținând cont de timpul lung de procesare și transport.
Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița