În perioada 17-19 octombrie 2019, se va desfăşura la Târgovişte, cea de-a 52-a ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de aur”, sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO.
Anul acesta, evenimentul este dedicat celebrării prin Romanţă a Patrimoniului poetic naţional şi Anului omagial al satului românesc.
Evenimentul se va desfăşura și anul acesta tot la Teatrul „Tony Bulandra”. Concertele vor începe în fiecare seară la ora 18.00 și vor fi transmise integral în direct de TVR 3 și TVR Craiova, precum și în redifuzare pe TVR Internațional și TVR Moldova.
Ediţia a 52-a a Festivalului „Crizantema de Aur” va fi structurată pe patru mari secţiuni, astfel:
Concursul de Interpretare;
Concursul de Creaţie;
Concertul extraordinar „Comori ale Romanţei”, recitaluri, microrecitaluri şi medalioane tematice;
Evenimente asociate festivalului.
Concursul de Interpretare: participă 20 de concurenţi selecţionaţi în urma a 7 preselecţii regionale, realizate în perioada mai-iunie 2019, în România şi în Republica Moldova;
Concursul de Creaţie va îmbogăţi patrimoniul muzical naţional cu 14 romanţe în primă audiţie, selectate în urma preselecţiilor naţionale realizate la Bucureşti în colaborare cu UCMR şi la Chişinău în colaborare cu UMM;
Joi, 17 octombrie şi Vineri, 18 octombrie 2019, se vor desfăşura Concursurile de Interpretare şi de Creaţie, urmate de Micro-recitaluri susţinute de laureaţi ai Festivalului Național „Crizantema de aur”.
Recitaluri şi medalioane tematice, dedicate celebrării patrimoniului romanței și creației marilor compozitori români de romanță, vor fi susținute de: Alexandru Arșinel, Domnica Sorescu, Marius Mitrofan, Constantin Florescu, Bogdan Hrestic, Aurel Niamțu, Ioana Purcăruș (Dumitrescu).
Sâmbătă, 19 octombrie 2019, vor avea loc Gala Laureaţilor Concursului de Interpretare și Concursului de Creație, urmată de un recital Alina Mavrodin Vasiliu: „Romanţe de aur” și concertul extraordinar „Comori ale Romanţei”, cu participarea unor mari interpreţi de romanţe din România şi Republica Moldova: Matilda Pascal-Cojocăriţa, Florin Georgescu, Daniela Vlădescu, Sergiu Cioiu, Paula Seling şi Grupul „Brio Sonores” Chişinău.
În concert: „Poeme printre romanţe” cu actorul Silviu Biriş şi harpista Cristina Munteanu.
Acompaniază orchestrele „Dor românesc” – dirijor Ștefan Cigu şi „Romanţa” – dirijor Lucian Vlădescu;
Juriul Concursului de Interpretare va fi format din mari interpreţi de romanţă şi din personalităţi ale vieţii muzicale din România şi Republica Moldova, iar juriul Concursului de Creaţie va fi format din renumiţi compozitori români din România şi Republica Moldova, desemnaţi de UCMR şi UMM.
Prezentatori: Alexandra Velniciuc şi Octavian Ursulescu; Miruna Ionescu şi Silviu Biriş.