TÂRGOVIȘTE: Grădinița Nr. 8 ”Rază de Soare” intră într-un proces de reabilitare și modernizare

0

Infrastructura educațională din municipiul Târgoviște este într-un proces continuu de modernizare! Acum, a venit rândul Grădiniței Nr. 8 ”Rază de Soare” să fie reabilitată. Miercuri dimineață a avut loc o conferință de presă la unitatea de învățământ. Administrația locală a prezentat stadiul în care se află lucrările și a vorbit despre cum va arăta în aproximativ 2 ani, una dintre cele mai mari grădinițe din România. 

Este vorba despre un al treilea proiect european de reabilitare a unei unități de învățământ, după Școala Matei Basarab și Școala Mihai Viteazul. Iată că debutează lucrările și la Grădinița Rază de Soare, cea mai mare grădiniță din județul Dâmbovița. Aici se implementează un proiect în valoare de peste 12 milioane de lei, un proiect care vizează reabilitarea integrală a celor două corpuri de clădire, inclusiv la nivel de structură.”, spune primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

Potrivit edilului, proiectul aflat în derulare implică construirea unui nou corp de clădire care va avea peste 400 de mp. 

Intervențiile la grădiniță nu vizează numai reabilitările, ci este o componentă importantă și pe zona de dotări, loc de joacă și altele. Nu va mai exista niciun fel de legătură între modul în care se prezintă acum Grădinița Rază de Soare și ceea ce va rezulta în urma implementării acestui proiect. În acest moment se lucrează la corpul numărul 2 și la extindere, astfel încât se utilizează corpul 1 și nu va exista, cel puțin, în acest moment, o locare a copiilor de la această grădiniță. Sper ca lucrările să se termine mult mai repede, decât termenul stabilit de proiectant, de 31 de luni.”, a mai adăugat edilul orașului.

11 unități de învățământ din municipiul Târgoviște se află în acest moment la faza de execuție de lucrări de reabilitare și modernizare, iar aici intră mai multe creșe, grădinițe, școli, licee și colegii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here