La sfârșitul lunii iunie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița erau înregistrați 6613 șomeri (din care 3134 femei), rata șomajului fiind de 3,45 %. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,43 %, în această lună acest indicator a înregistrat o creştere cu 0,02 pp.
Din totalul de 6613 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Dâmbovița, 858 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 5755 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 1083 șomeri provin din mediul urban și 5530 sunt din mediul rural.
Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel:
Grupa de vârstă | Stoc la finele lunii |
Total | 6613 |
< 25 ani | 1272 |
între 25-29 | 270 |
între 30-39 | 919 |
între 40-49 | 1516 |
între 50-55 | 1142 |
peste 55 ani | 1494 |
Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Dâmbovița (30,2 %), urmat de cei cu studii primare și fără studii ( 27,9 % ). 26,4 % dintre șomerii înregistrați au absolvit liceul sau școala postliceală. Șomerii cu nivel de pregătire profesională reprezintă 12,2 % din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 3,3 %. Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 2842 persoane foarte greu ocupabile, 2732 greu ocupabile, 602 mediu ocupabile, iar 437 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Dâmbovița sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Dâmbovița, la adresa www.dambovita.anofm.ro.