În urma soluționării contestațiilor de la Examenul de Bacalaureat 2019, procentul de promovare a crescut în județul Dâmbovița de la 59,12% la 60,92%. Un rezultat mult modest față de procentele din anii trecuți.
După afișarea rezultatelor finale, a fost realizat și un top 5 al liceelor dâmbovițene, cu cele mai bune rezultate la bac. Astfel pe primul loc se regăsește Colegiul Național Constantin Cantacuzino, unde procentul de promovare a fost de 99,12%, un singur elev nereușind să obțină media 6. Locul al doilea este ocupat de Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu, unde procentul a fost 97,10%. La mai puțin de 2 procente distanță se situează Colegiul Național Constantin Carabella Târgoviște, cu o rată de promovare de 95,29%. Colegiul Național Nicolae Titulescu Pucioasa ocupă poziția patru, cu 89,88%, iar Liceul Bălașa Doamna, locul 5 cu 85,07% elevi promovați.
Cei care nu au reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat trebuie să se pregătească deja pentru sesiunea din toamnă. Înscrierile se vor desfășura între 15 şi 19 iulie, iar probele propriu-zise vor avea loc între 21 august și 7 septembrie.