DÂMBOVIȚA: Au fost descoperite 3 focare de pestă porcină, în 3 localități județ

0

Centrul  Local de Combatere a Bolilor din județul Dâmbovița s-a întrunit în data de 10 iulie 2019, ca urmare a confirmării apariției virusului de pestă porcină africană în județul Dâmbovița, în mai multe gospodării după cum urmează:

  • comuna Niculești, satul Movila: 1 gospodărie,
  • comuna Răzvad, sat Răzvad: 1 gospodărie,
  • comuna Lunguleţu, sat Lunguleţu: 2 gospodării.

Au fost adoptate, în cadrul ședinței, planurile de măsuri privind controlul și combaterea acestei boli și au fost aprobate deciziile de plasare sub supraveghere în confirmare de pestă porcină africană.

S-a luat măsura uciderii porcinelor din gospodăriile afectate, urmând a se realiza supravegherea clinică și catagrafierea tuturor porcilor de la nivelul întregii localități, fiind plasați sub observație sanitară veterinară, până la clarificarea situației sub aspect epidemiologic.

În conformitate cu planul de măsuri aprobat, s-au stabilit zonele de restricție în jurul focarelor și instalarea filtrelor rutiere în scopul prevenirii transportului de carne în interiorul localităţilor menţionate.

Precizăm că orice suspiciune de boală trebuie anunțată imediat medicului veterinar din localitate, Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița și autorităților locale. Totodată, solicităm sprijinul și înțelegerea cetățenilor pentru respectarea măsurilor dispuse, având în vedere gravitatea bolii și consecințele acesteia; proprietarii ai căror animale sunt ucise vor fi despăgubiți de către stat.

Reamintim că pesta porcină africană(PPA) nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire , ea având un puternic impact la nivel economic si social.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here