Elevii Școlii Gimnaziale Tudor Vladimirescu din Târgoviște vor organiza miercuri, 5 iunie, a doua ediție a ”Provocării Vladimireștilor”, marcând, în acest fel, simbolic, ”Ziua” unității de învățământ.
Printre activitățile care se vor desfășura la acest eveniment se numără concursuri de talent, competiții sportive, ateliere de lucru, muzică și folclor românesc, dar și competiții de gătit. În cadrul manifestației vor fi organizate și trei concursuri județene de recitări. Invitatul special al evenimentului este scriitorul Alexandru Mironov.
”Provocarea Vladimireștilor” este organizată de Asociația de părinți a școlii și de cadrele didactice, sub coordonarea directorului Loredana Oană.