TÂRGOVIȘTE: Iată ce activități se vor organiza cu ocazia zilei de 1 IUNIE. Se anunță un weekend plin de distracție

0

Ziua Internațională a Copilului va fi prilej de bucurie atât pentru cei mici, cât și pentru părinți sau bunici. Primăria Municipiului Târgoviște organizează, prin Teatrul Tony Bulandra și Complexul Turistic de Natație din Târgoviște, o serie de activități care mai de care mai interesante.

Astfel, în perioada 1-2 iunie, în intervalul orar 10.30 – 19.30, în Piața Mihai Viteazul din Târgoviște, va avea loc „Festivalul AnimaȚIE”. Vor fi organizate ateliere de joacă și creație, concursuri pentru copii, spectacole de teatru și de dans oferite de trupe din Târgoviște, Ploiești și Râmnicu Vâlcea.

De asemenea, Complexul Turistic de Natație din Târgoviște a pregătit evenimentul „1 iunie Multi Sport” care se va derula sâmbătă, 1 iunie, în intervalul orar 09.00 – 15.00. Sute de iubitori ai sportului vor fi angrenați în competiții de înot, tenis, minifotbal, judo, karate, lupte, baschet, volei și box.

Tot sâmbătă, 1 iunie, la ora 10.30, va fi deschis și noul loc de joacă din Microraionul V din Târgoviște.

Iată programul pentru cele două evenimente, ”AnimaȚIE” și ”1 iunie Multi Sport”:

PROGRAM Festivalul AnimaȚie  – 2019

Sâmbătă, 1 iunie

10:30 – 18:00         Deschidere Ateliere de joacă și creație – Păpuși gigant, clauni, Modelaj baloane, Pictură pe față, Desene cu cretă colorată, pictură

10:30                       Interactiv – concursuri pentru copiitrupa Brilliant Diversity

11:30                      Deschiderea oficială – cu prezența autorităților locale

11:30                       Momente artistice elevi târgovișteniPalatul Copiilor Târgoviște – prof. Maria Vârjoghe, Școala Coresi – clasa prof. Costache păpușa Elena, prof. Bucurică Maria Corina și clasa prof. Roșoiu Iulia

12:30                       Școala de balet Daniela Rotari, prof. Daniela Rotari

15:00                       Interactiv – concursuri pentru copiitrupa Brilliant Diversity

16:00                      Spectacol de teatruTeatrul ”Ariel” Râmnicu Vâlcea

17.00                       Spectacol de dans Școala ”Dana Gym & Dance, prof. coord. Dana Dragomir 

Duminică, 2 iunie

10:30 – 18:00         Ateliere de joacă și creație – Păpuși gigant, clauni, Modelaj baloane, Pictură pe față, Desene cu cretă colorată, pictură

10:30                       Interactiv – concursuri pentru copiitrupa Brilliant Diversity 11:30                                  Spectacol de teatru, susținut de Teatrul Tony Bulandra

12:30                       Momente artistice elevi târgovișteniRiana Andreea Marcu și Școala de dans – clasa prof. VADUVA

14:00 PAUZĂ

15:00                      Școala de dans „Elegante Dance Academy” Târgoviște, și Școala de dans ”All for Dance”

17:00                       Interactiv – concursuri pentru copiitrupa Brilliant Diversity 18:00                                  Spectacol de teatruTeatrul ”Toma Caragiu” Ploiești

19:30                       Închiderea festivalului

Programul evenimentului 1 IUNIE – MULTI SPORT

9.30 – 12.00: Înot (participanți estimați 400 – Bazinul Olimpic)

10.00 – 12.00: Tenis (participanți estimați 20 – terenurile de tenis)

12.30: Festivitate de deschidere

13.00 – 16.00: Turneu minifotbal (participanți estimați 130 – terenurile de minifotbal)

13.00 – 16.00: Turneu baschet (participanți estimați 50 – terenul de baschet)

13.00 – 13.30: Lupte (participanți estimați 30 – spațiu verde)

13.30 – 14.00: Judo (participanți estimați 20 – spațiu verde)

14.00 – 15.00: Karate (participanți estimați 100 – spațiu verde)

13.00 – 15.00: Box (participanți estimați 50 – zona de evenimente)

13.00 – 15.00: Volei (participanți estimați 20 – terenul de volei pe plajă)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here