PAȘTE LA SPITAL: Sute de dâmbovițeni au ajuns la urgențe din cauza exceselor

0

 

,,În Departamentul de Urgență al SJUT, într-un interval de 64 de ore, respectiv din data de 27 aprilie (din seara de Înviere, de la ora 18.00) până pe 30 aprilie, ora 10.00, au fost înregistrate 682 de prezentări (pacienți) cu o structură a patologiei sensibil egală și asemănătoare cu cea din anii anteriori, în perioadele de sărbătoare, echivalente și adaptate sezonului. Au fost aproximativ 11 pacienți/h, în medie, iar dintre aceștia am putut selecta deocamdată 48 de agresiuni și 16 accidente, dar structura patologiei este vastă, practic toată patologia cronică și acută s-a regăsit în prezentări inclusiv etilism alcoolic, inclusiv mușcături de căpușă, deci absolut toată patologia de sezon. Vestea bună este că tot în acest interval s-au născut 10 bebeluși, dintre care 7 băieței și 3 fetițe, ceea ce ne bucură foarte mult. Urmează să obținem date mult mai amănunțite după sărbători, pentru că trebuie să le primim de la București, de la Centrul Sistemului nostru Informatic care selectează și ne transmite toate datele și amănuntele pentru toți cei 682 de pacienți...’’, a declarat dr. Elena Firoiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgențe Târgoviște pentru Gazeta Dâmboviței.

 

sursă articol: Gazeta Dâmboviței

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here