O tânără angajată a unui fast-food din Târgoviște a suferit un cumplit accident de muncă, după ce și-a prins părul într-un aparat de tocat carne. Aceasta a suferit răni extrem de grave în zona scalpului, având nevoie de intervenția medicilor de la salvare. Totul s-a petrecut chiar în bucătăria restaurantului. Imediat după accident, fata a fost fotografiată, cel mai probabil de un coleg, observându-se cum atât ea, cât și încăperea sunt pline de sânge.
În mediul online au apărut zvonuri cum că aceasta ar suferi de hepatită și că toți cei care au consumat produsele fast-food-ului trebuie să își facă analizele deoarce acestea ar fi fost contaminate. Foarte multe dintre aceste zvonuri sunt infirmate de mai multe surse. Clienții au pornit un adevărat scandal, unii dintre ei îndemnându-și prietenii să evite să mai mănânce de la acest fast-food, pe când alții consideră toată această poveste o înscenare pornită pentru a “păta” numele restaurantului.
Potrivit site-ului gazetadambovitei.ro, starea tineri este stabilă în acest moment, aceasta fiind transportată la Spitalul Universitar din Capitală pentru investigații.
Vom reveni cu detalii pe marginea acestui subiect.
Faptul ca un angajat isi prinde părul intr-un utillaj scoate la iveală nereguli dintre cele mai grave care pun in pericol atât viaţa angajaţilor cât si a clienţilor.
Lipsa calificării, extenuarea lucrătorului angajat, lipsa protectiei muncii in activitatea fast-foodului respectiv, condiţii de muncă riscante.
Si, asa cum procesul de producţie este defect, intr-o asemenea unitate unde se urmăreste doar profit făra investiţie si făra professionalism, si aprovizionarea se face cu materie primă (alimente) care nu garantează siguranţa clientului.
Felicitări celui ce a avut curajul sa posteze astfel de imagini informative dintr-in loc de muncă cu grave lipsuri!
Pentru prevenirea unor lucruri si mai rele, toate locatiile acestui fast-food trebuie inchise, oricâtă mită ar plimba patronii.