NOI INFORMAȚII: În ce stare se află elevul de 12 ani care a căzut de la etajul Liceului de Arte

0
sursă foto: Observator

 

Elevul în vârstă de 12 ani care a căzut joi seară de la etajul doi al Liceului de Arte Bălaşa Doamna din Târgovişte şi a intrat în comă, a fost detubat de medici şi respiră singur.

Imediat după producerea tragediei, medicii l-au transportat de urgență la Spitralul Bagdasar-Arseni din București, iar vineri, cadrele medicale au decis să-l detubeze, semn că starea micuțului s-a mai îmbunătățit. Cu toate acestea, doctorii au anunțat că elevul nu a ieșit încă din comă. Acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral, lovindu-se foarte puternic la cap în momentul în care a căzut de la etajul doi al liceului.

Potrivit autorităților, copilul a fost găsit de o profesoară care a sunat imediat la 112. Accidentul s-a produs în timpul unui spectacol susținut de mai mulți școlari în sala de festivități a unității de învățământ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here