TIMP LIBER: Ce poți face sâmbătă seara în Târgoviște?

0

Târgoviștea este un oraș mic, însă extrem de energic în serile de weekend. Cu toții căutăm să facem lucruri cât mai interactive, căutăm locuri în care să ne petrecem timpul cu prietenii sau pur și simplu, ne dorim să ne relaxăm după o săptămână obositoare de muncă.  Nu știi ce să faci în acestă seară? Ai impresia că sunt prea puține locuri în care să-ți petreci timpul liber la noi în oraș? Te gândești să te urci în mașină și să pleci la București? Nu te pripi… Îți vom da noi câteva variante super cool.

Mai întâi, ceva mai clasic. IEȘI LA UN SUC!

E momentul să pui mâna pe telefon, sună-ți câțiva prieteni și ieșiti la un suc/bete/șpriț  pe Centrul Vechi! Cu siguranță, veți găsi și o terasă unde să vedeți meciul dintre Atletico Bilbao și Real Madrid. Această variantă nu dă greș niciodată!

BUCURĂ-TE DE O SEARĂ DE GAMING! 

Dacă vrei să faci ceva ieșit din comun, adună-ți prietenii și dați-vă întâlnire pe Centrul Vechi, la cea mai nouă sală de jocuri din Târgoviște, H Gaming! Cele mai în vogă jocuri ale momentului sunt instalate pe cele 10 calculatoare de ultimă generație de care dispune această locație. O experiență interesantă și foarte spontană. Mai multe găsiți pe pagina de Facebook a H Gaming.

ALEGE DISTRACȚIA LA VILLA BLANCA TÂRGOVIȘTE! 

Un nou restaurant și-a deschis porțile, tot pe Centrul Vechi din Târgoviște. În această seară, Villa Blanca Târgoviște vă așteaptă la etajul locației, pe str. Alexandru Ioan Cuza, nr 17, unde unul dintre cei mai în vogă DJ ai momentului pregătește cele mai cool hituri și promite o seară electrizantă, pentru toți cei cu chef de distracție.

MERGI LA CINEMA! 

Dacă nu sunteți “iubitori ai Centrului Vechi”, vă puteți relaxa la un film. Cinematograful din Târgoviște, din zona CFR, este la fel „actualizat” ca cel din Ploiești, de exemplu. Celebrul film The Nun este cum pe marile ecrane, iar dacă nu l-ați văzut-o încă, noi considerăm că în această seară este momentul. Grăbește-te… la 21.40 începe filmul!

DĂ O TURĂ PRIN PARC! 

Vremea este încă perfectă pentru câteva ture prin Parcul Chindia. Puțină mișcare seara este întotdeauna bine-venită, iar cum temperaturile încă ne permit, ai putea alege această variantă, alături de persoana iubită sau de câțiva prieteni.

Sperăm că te-am ajutat! 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here