Accident extrem de grav produs în urmă cu puțin timp în localitatea Bolovani, județul Dâmbovița. O mașină s-a răsturnat în afara părții carosabile după ce șoferul acesteia desfășura alte activități de natură de a distrage atenția, în timpul șofatului. În autoturism se aflau pentru persoane, toate fiind transportate la spital în stare gravă.
Șoferul, un tânăr de 20 de ani, avea în mașină alte trei vieți, doi tineri de 16 și 19 ani și un copil în vârstă de 8 ani. Copilul este în starea cea mai gravă, fiind transportat la spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală în comă gradul al III-lea. Viața micuțului este atârnată în acest moment de un fir de ață, medicii vor încerca să facă tot posibilul pentru a-l salva. Ceilalți trei tineri se află internați la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.