Accident pe DN 72, la intersecția cu localitatea dâmbovițeană Nisipuri. Două autovehicule, dintre care un autobuz de transport persoane, s-au lovit serios în această dimineață, pe fondul neacordării priorității de trecere.
Se pare că șoferul autoturismului, un bărbat de 23 de ani din județul Olt nu ar fi acordat prioritate de trecere autobuzului care se deplasa pe direcția Ploiești – Târgoviște și în care se aflau cinci pasageri.
În urma impactului, o persoană de 48 de ani, care se afla în mașina ce a provocat accidentul, a fost rănită, având nevoie de îngrijiri medicale, acordate de medicii de la salvare la fața locului. Acesta a refuzat transportul la spital pentru investigații. Oamenii legii au deschis o anchetă pe marginea acestui eveniment.