VIZITĂ DE LUCRU: Țuțuianu a verificat stadiul în care se află mai multe lucrări din județ

0

În data de 21 august 2018, vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alin Manole, senatorul Adrian Țuțuianu și deputatul Corneliu Ștefan au efectuat o vizită de lucru în mai multe localități din județul Dâmbovița, unde au verificat stadiul lucrărilor la diferite obiective de investiții și au purtat discuții cu reprezentanții administrației publice locale.

Programul vizitei a început în localitatea Văcărești, la grădinița din această comună, și a continuat în localitatea Perșinari, unde conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a dezbătut, împreună cu viceprimarul comunei, proiectele de modernizare aflate în derulare.

De asemenea, la Gura Șuții, vicepreședintele Alin Manole a discutat și cu reprezentanții administrației publice locale și a vizitat căminul cultural din localitate, investiție în valoare de 1.171.101 lei, finanțată prin Compania Națională de Investiții (CNI). În prezent, lucrările la acest obiectiv sunt finalizate în procent de 30%.

În comuna Braniștea, a fost vizitat obiectivul de investiții intitulat „Construire școală cu clasele I-VIII, în comuna Braniștea, județul Dâmbovița”. În valoare totală de 4.928.439 lei, investiția are ca termen de finalizare luna octombrie a anului în curs. Tot în comuna Braniștea, a fost vizitat și căminul cultural, proiect în valoare de 2.802.361 lei, finanțat prin CNI.

De asemenea, au fost vizitate și obiective privind infrastructura rutieră și cea de apă și canal, respectiv DJ 722, în localitatea Boteni, și stația de epurare din localitatea Sălcioara.

Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița este interesată de buna gestionare a proiectelor privind dezvoltarea locală în comunele dâmbovițene și va continua să urmărească stadiul lucrărilor la obiectivele de investiții derulate la nivelul județului.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here