Diversitatea şi complexitatea lumii contemporane se manifestă puternic în plan relational şi valoric interuman. „Statul global” este unul al intersecţiei culturilor, al redefinirilor identitare. Nevoia de a trăi şi de a lucra împreună, de a ne cunoaşte mai profund, de a ne înţelege şi de a ne respecta reciproc a devenit imperativ într-o lume globală, în care se micşorează distanţele dintre noi. Educaţia interculturală reprezintă o nouă dimensiune a educaţiei contemporane. Societatea actuală prefigurează o intensificare a schimbărilor şi transformărilor în toate domeniile, inclusive cel educaţional. Educaţia interculturală este educaţia relaţiilor interpersonale, care implică membrii unor culturi diferite din diferite state.
În perioada 9-13 iulie 2018, s-a desfășurat un curs de formare profesională Learning creativity and The future Classroom lab in Lisabona, Portugalia. Cursul este parte a proiectului: Creșterea calității în învățământ, prin armonizarea cu alte sisteme de învățământ europene, finanțat de Uniunea Europeană în cadrul programului Erasmus+ 2014-2020, alături de alte cinci cursuri de acest tip. La acest curs au participat 5 cadre didactice de la Liceul Voievodul Mircea din Targoviste – Daniela Ionescu si Nicoleta Cojocaru, profesoare de limba romana, Laura Nae si Ionel Carnaru profesori de geografie si
Daniela Toma, profesoară de matematică. Scopul cursului a fost de a oferi profesorilor instrumente TIC utile în activitatea didactică, cum ar fi Kahoot, Moodle, AeL, moduri de a produce filme și totodată metode prin care elevii să participe activ la procesul de învățare. O astfel de metodă numită Flipped Technology inversează practic etapele dintr-o lecție tradițională cu scopul de a oferi mai mult timp etapei de aplicare a noțiunii studiate. De asemenea, cursul a fost interesant, deoarece, pe de o parte, formatorul a prezentat informații teoretice despre gândirea creativă, tipuri de inteligență, procesul creativ şi blocajele mentale, taxonomia lui Bloom, prezentările audiovideo, discuţiile de grup, brainstorming-ul, jocul de rol, dramatizarea, dezbaterea, activităţi de rezolvare a unor probleme/puzzle, investigaţia, teoria inteligenţelor multiple, promovarea creativităţii, a învăţării prin colaborare, proiectul, metoda cubului, precum şi metoda pălăriilor gânditoare.