RAZIE LA TÂRGOVIȘTE: Sute de amenzi, zeci de permise de conducere reținute

0
Sursă foto: DBonline

Ieri, 31 iulie, în intervalul orar 14:00-18:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte şi cei de la secțiile de poliţie rurală din arondare au desfăşurat o razie pe teritoriul de competenţă, pentru asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri, precum și pentru depistarea şi sancţionarea faptelor antisociale.

În urma neregulilor descoperite, au fost aplicate 127 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 29.280 lei, dintre care 20 pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 5 pentru nerespectarea legii privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite și una în domeniul silvic. De asemenea, 101 participanţi la trafic au fost amendaţi pentru încălcarea normelor rutiere.

Totodată, au fost confiscate peste 100 de kilograme de legume și fructe, 300 de kilograme de cereale și 1.4 m³ de material lemnos. Ca măsură complementară, poliţiştii au reținut 15 permise de conducere, dintre care 14 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și au retras două certificate de înmatriculare.

 

Polițiștii au depistat un bărbat care transporta cu un autovehicul cantitatea de 1.4 m³ de material lemnos, fără a fi marcat conform normelor privind circulația materialului lemnos. De asemenea, în urma controalelor efectuate la două societăți comerciale din Târgoviște, poliţiştii au descoperit peste 100 de kilograme de fructe și legume expuse spre vânzare, pentru care administratorii societăţilor nu dețineau documente justificative de provenienţă. Totodată, o femeie a fost sancționată de polițiști, după ce a fost depistată în timp ce transporta cu o autoutilitară 300 de kilograme de cereale, a căror proveniență nu a putut fi justificată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here