PRIMUL CURS DE PUBLIC SPEAKING ORGANIZAT ÎN TÂRGOVIȘTE! Înscrie-te acum!

0

Felul în care te prezinți, modul în care vorbești, atitudinea în fața oamenilor pot fi cheia care deschide ușa următoarei reușite din viața ta. Discursul public e despre mesaj, anticipare, despre empatie și curaj!” Începând cu data de 6 aprilie 2019, THE ACADEMY OF SUCCESS vă așteaptă la primul curs de public speaking organizat la Târgoviște!

Vei învăța cum să-ți gestionezi emoțiile în fața publicului, cum să-ți structurezi corect un discurs și cum să-l susții în fața auditoriului. De asemenea, vei descoperi tehnica ”vorbelor bine spuse”, prin însușirea rostirii corecte a sunetelor dintr-un cuvânt, a găsirii ritmului, intonației, modulațiilor vocii, volumului și frazării potrivite, dar și tehnicile necesare și metodele eficiente pentru a capta atenția publicului.

Cursul va fi susținut de Sebastian Șetreanu, jurnalist, cu experiență de 8 ani în televiziune, profesor de producție media și instructor preparator formare.

Cursul este structurat în 3 întâlniri (module), a câte 4 ore fiecare. Prima întâlnire va avea loc sâmbătă, 6 aprilie. Locația și ora de începere vor fi anunțate ulterior. O grupă poate avea până la 10-12 participanți. Cursul nu are limită de vârstă, în schimb grupele vor fi organizate după acest criteriu. Înscrie-te acum! Locurile sunt limitate! Prețul integral al cursului este de 200 LEI.  Pentru înscrieri și detalii, sunați la numărul 0733 231 917.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here