Dacă vă întrebați cum am mai putea prinde puțină notorietate… ei bine, iată că “ajutorul” vinde de unde ne așteptam mai puțin. Cunoscutul om de afaceri, regizor, producător, actor, blogger, influencer, Codin Maticiuc reușește să ațintească privirile utilizatorilor Facebook către municipiul nostru. 

Printr-o postare de pe contul său oficial, care în doar câteva ore a strâns peste 2 mii de like-uri, peste o mie de share-uri și sute de comentarii, Codin Maticiuc a reușit să creeze o adevărată revoltă în rândul utilizatorilor, dar și în rândul târgoviștenilor care îi urmăresc activitatea pe social media sau care au ajuns întâmplător la conținutul său. Suntem convinși că acest lucru nu a fost voit și că celebrul om de afaceri a avut doar gânduri bune în momentul în care a întrebat peste 300 de mii de oameni (numărul de persoane care îi urmăresc activitatea) dacă “Are Târgoviște suflet?”

Postarea vorbește despre un târgoviștean în vârstă de 76 de ani care și-a dedicat o bună parte din timpul său îngrijirii câinilor fără stăpân. Codin Maticiuc laudă efortul bărbatului care, deși este la capătul puterilor, nu contenește să ajute peste 100 de patrupede cu mâncare și adăpost. El invită un lanț de hipermarket-uri să se alăture demersului său, dar face referire și la autorități, restaurante, magazine sau oameni simpli și oricine ar putea să ajute animalele neajutorate.

Cea mai interesantă parte a postării abia acum vine:

“Trecând peste asta as vrea sa știu dacă e un veterinar cu suflet in Târgoviște. In București sunt, sa stiti. Un veterinar care sa ii ia 3, măcar 2 câini pe luna care sunt bolnăviori. Promit ca nu sunt mulți ca i-am văzut. Sunt in putere și întreținuți. Găsim unul cu suflet in Târgoviște? Ca haini la suflet ca soții Mateescu care nu se ating de maidanezi sigur găsim. Dar un baiat bun?” 

De aici a început și revolta! Oamenii au venit cu păreri pro și contra asupra celor punctate de Maticiuc. Întreaga postare poate fi citită AICI

Gurile rele spun că prin intermediul acestei postări, Maticiuc a dorit să facă publicitate proastă veterinarilor menționați. Alții spun că intențiile sale au fost bune și la obiect. Voi ce părere aveți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here